Mădălin Ionescu şi soţia lui, Cristina Şişcanu, şi-au îndeplinit cel mai mare vis: acela de a deveni părinţi! Cristina a reuşit să o aducă pe lume pe Petra, după ce a trecut prin momente foarte dificile în timpul sarcinii.
După ce a devenit tătic, Mădălin Ionescu a luat o decizie complet neaşteptată: şi-a dat demisia din postul de prezentator al emisiunii „Wowbiz” de la Kanal D, fiind înlocuit de Victor Slav. După ce ani de zile a încercat să împace viaţa de familie cu viaţa profesională, acum Mădălin a decis că este momentul să fie alături de copiii lui şi de soţia sa, Cristina Şişcanu.
Acum, la trei luni de zile de la demisie, Mădălin Ionescu a acceptat să vorbească despre revenirea în câmpul muncii, pentru cei de la viva.ro. „Am început să citesc, să meditez, să reflectez, să ies în curte, să trag aer curat în piept, să nu mă gândesc la rating, la ce subiecte mai facem a doua zi, să îmi fac planuri de vacanţă, să trăiesc. Pentru că 16 ani am fost tot timpul în priză, ancorat la tot felul de realităţi. Oamenii care stau în afara televiziunii sau a spaţiului media nu prea înţeleg cât de puţin timp liber ai la dispoziţie.
Cazul meu a fost unul destul de dur, mi-am şi impus asta singur, am fost un fel de kamikaze al televiziunii, pentru că am muncit enorm, de multe ori pentru alţii, şi, atunci când am decis să fac pasul ăsta, am făcut-o în primul rând pentru familie, dar şi pentru mine, pentru a-mi recupera o serie de energii pe care le-am cam risipit în anii ăştia. E foarte greu să te echilibrezi. Televiziunea îţi mănâncă tot, îţi şi oferă o lume fabuloasă, în fiecare zi faci altceva, însă îţi şi ia foarte mult. Dar am doar trei luni de pauză”, a declarat Mădălin Ionescu, înainte de a confirma că are în prezent în sertar câteva oferte, dar şi o propunere pentru un proiect special multimedia, dar că mai aşteaptă până ce va lua o decizie: „Sunt într-o perioadă în care pot să aleg”.